Aria
Aria

Beneficiile înotului

Înotul este un mod excelent de a-ți lucra întregul corp și sistemul cardiovascular. O oră de înot arde aproape la fel de multe calorii ca alergatul, fără impactulul puternic asupra oaselor și articulațiilor.

Înotul este singurul sport care poate fi practicat de orice persoană si la orice vârsta, începând încă de la vârsta de 3 luni și până la adânci bătraneți, inclusiv de femeile însărcinate.

Există o serie de beneficii pe care le puteți obține în urma orelor de înot în mod regulat. Citiți mai departe pentru a afla despre beneficiile înotului și cum să încorporați înotul în rutina dvs.

 1. Îți lucrează întregul corp

Unul dintre cele mai mari beneficii ale înotului este că lucreaza întregulul corp, din cap până în picioare îți crește ritmul cardiac fără a-ți stresa corpul, îți tonifică muschii, îți crește forța și rezistența.

 2. Efecte benefice asupra sistemului cardiovascular

 Scade tensiunea arterială, scade ritmul cardiac, crește rezistența la efort și scade frecvența de apariție a varicelor.

3. Potrivit pentru persoanele cu leziuni, artrită și alte afecțiuni

Pentru vindecarea sau recuperarea mai rapidă în cazul anumitor afecțiuni medicii recomandă înotul în bazin persoanelor care au suferit intervenții chirurgicale sau care suferă de afecțiuni locomotorii, făcând procesul de recuperare mai plăcut, mai ușor și mai rapid!

4. Îmbunătățirea posturii

 Poziția din timpul înotului ajută la corectarea posturii în viață de zi cu zi și reduce semnificativ durerile de spate.

5. Relaxarea musculară

În afară faptului că înotul este unul dintre cele mai bune exerciții cardio, el reprezintă și un minunat exerciu de streching. În timpul sesiunii de înot, musculatura se dezvoltă calitativ, însă se și relaxează și detensionează.

6. Înotul îmbunătățește somnul

Unul dintre cele mai importante câștiguri ale înotului este faptul că te ajută să dormi mai bine noaptea. Într-un studiu privind adulții în vârstă cu insomnie, participanții au raportat atât o creștere a calității vieții, cât și una a somnului după ce au început să facă exerciții aerobice și ședințe de înot regulate.

7. Îți îmbunătățește starea de spirit

Ești stresat din cauza job-ului? A copiilor sau a vieții în general? Înotul în mod regulat poate scădea nivelul stresului, reduce anxietatea și depresia și îmbunătățește calitatea somnului.

8. Înotul este un sport sigur și pentru viitoarele mame

Femeile însărcinate și bebelușii lor pot profita de asemenea câteva recompense minunate din timpul înotului. Practicarea înotului este nu numai sigură pentru femeile gravide, ci, de multe ori, chiar indicată. Viitoarele mame și copiii lor pot să beneficieze enorm de pe urma cursurilor de înot. De asemenea, înotul este o activitate care poate fi efectuată de către mamă în toate cele trei trimestre de sarcină.

9. Flexibilitate mărită

Spre deosebire de antrenamentele cu greutăți, unde fiecare antrenament se concentrează pe anumite grupe musculare, generând astfel mișcări limitate, înotul generează mișcări complete, care ajută articulațiile să rămână flexibile. Brațele fac mișcări circulare complete, bazinul este într-o permanentă mișcare din cauza picioarelor care dezvoltă mișcarea de foarfecă, în timp ce capul și coloana se răsucesc mereu dintr-o parte în alta. În plus, fiecare mișcare de înaintare prin apă forțează o lungire a corpului, făcându-l astfel un exercițiu perfect de stretching.

10. Accesibil și excelent pentru copii

Unul din avantajele înotului pentru copii, este că in timpul activității cardiovasculare, capacitatea pulmonară și cardiacă a copiilor se imbunătățesc semnificativ. De asemenea, din cauza tuturor mișcărilor active incluse în înot, copiii dezvoltă forță și rezistență. În plus, înotul îmbunătățește flexibilitatea și echilibrul corpului. Copiii obișnuiți cu inotul ar putea evita problemele acociate obezității din copilărie.